15:11 AirMoldova a elaborat orarul de iarnă 2019-2020 | |
Cea mai mare companie aeriană din Republica Moldova, AirMoldova, a elaborat orarul de iarnă 2019-2020 al zborurilor companiei. Experții companiei au ținut cont de sugestiile clienților și au introdus în orar curse directe din Chișinău spre 18 destinații, cu o frecvență de aproximativ 170 de zboruri pe săptămână.Orarul de iarnă este prevăzut pentru perioada 27 octombrie 2019 – 28 martie 2020. AirMoldova va continua să asigure legături directe dintre Republica Moldova și cele mai importante și solicitate destinații pentru moldoveni, precum ITALIA, RUSIA, GERMANIA, MAREA BRITANIE, IRLANDA. De asemenea, sunt menținute cursele spre ISRAEL (Tel Aviv).Orarul a fost întocmit de specialiștii companiei, luând în considerare doleanțele pasagerilor, dar și posibilitățile de zbor și programul aeroporturilor dintre diferite orașe. „Este un orar echilibrat, care ține cont atât de particularitățile sezonului de iarnă, dar și de solicitările pe care le-a recepționat compania de la pasagerii săi. În ultimele luni am realizat sute de anchete în care am studiat opțiunile și preferințele clienților noștri. Programul de zbor pentru sezonul de iarnă 2019-2020 ține cont de principalele solicitări ale pasagerilor”, a declarat directorul companiei, Iulian ScorpanAirMoldova își îndeamnă clienții să rezerve din timp bilete pentru a beneficia de reduceri și prețuri promoționale. Biletele sunt disponibile pentru vânzare atât pe site-ul www.airmoldova.md, la casele agenţiilor AirMoldova de pe bd. C. Negruzzi, nr.10, din incinta Aeroportului Internaţional Chişinău, precum şi la agenţiile autorizate.AirMoldova este prima și cea mai mare companie aviatică din Republica Moldova, cu o istorie de peste un sfert de secol. Recent, Agenția de Siguranță Aeronautică Europeană a certificat AirMoldova ca fiind în conformitate cu standardele sale, ceea ce îi permite să efectueze fără probleme operațiuni de transport aerian în spațiul european. Air Moldova este și singura companie din Republica Moldova care deține un certificat de securitate Operational Safety Audit, eliberat de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) în urma unui audit efectuat o dată la doi ani.
| |
|
Total comentarii : 0 | |