17:24 AirMoldova sărbătoreşte 15 ani de operare a zborurilor pe Aeroportul Domodedovo | |
Sărbătoare în familia AirMoldova. Compania sărbătoreşte 15 ani de operare a zborurilor pe Aeroportul Internaţional Domodedovo.AirMoldova a iniţiat operaţiunile de zbor pe Aeroportul Domodedovo din luna noiembrie a anului 2003. În toţi aceşti ani de colaborare, au fost transportaţi cu grijă și responsabilitate peste 2,8 mln pasageri şi au fost înregistrate 22 mii de decolari şi aterizări.Pentru a satisface necesităţile pasagerilor a fost mărit numărul curselor spre Moscova până la 3 zboruri zilnice, iar între anii 2004-2017 a fost înregistrată o creştere medie anuală de 15,6% a numărul pasagerilor transportaţi pe aeroportul Domodedovo.Conform certificatului de calitate oferit de către Aeroportul Internaţional Domodedovo în fiecare an, AirMoldova este “Cea mai punctuală companie aeriana”, surclasând alte companii aeriene internaţionale care operează zboruri de pe aeroportul respectiv.A devenit deja o tradiţie ca astfel de evenimente să fie sărbătorite împreună cu pasagerii AirMoldova. Şi de această dată a fost creată o atmosferă de sărbătoare în zona înregistrării pentru zbor din aeroport unde pasagerii au gustat din deliciile pregătite cu mare drag pentru ei.Şi pentru ca compania încearcă de fiecare dată să aducă un motiv de bucurie şi recunoştinţă faţă de pasagerii săi, a fost felicitat şi premiat în cadrul acestui eveniment cel de-al 300 000–lea pasager transportat de companie în anul 2018 pe destinaţia Chişinău-Moscova/Domodedovo-Chisinău. Câştigătorul a primit un certificat pentru un zbor gratuit tur-retur pe destinatia Moscova-Chişinău-Moscova.
Directorul Aeroportului Internaţional Domodedovo a ţinut să menţioneze importanţa acestei colaborari: “Apreciem aceasta colaborare de 15 ani cu Compania AirMoldova, care deserveşte una din cele mai solicitate destinaţii de pe aeroportul Domodedovo. Aeroportul oferă o infrastuctură dezvoltată, servicii comode şi de calitate necesare pentru continuarea acestei colaboarări frumoase.”
Aeroportul Internaţional Domodedovo este cel mai mare aeroport din Rusia cu o infrastructura dezvoltată şi care oferă pasagerilor opţiuni comode şi flexibile de zbor. Distanţa de la aeroport şi până în centrul oraşului Moscova este de 40 km. Această distanţă poate fi parcursă în aproximativ 45 min beneficiind de serviciile comode şi flexibile oferite de linia de tren “Aeroexpres” care pleacă din terminal la fiecare 30 min.
Compania AirMoldova operează cu succes, de 15 ani, zboruri zilnice pe direcţia Chişinău – Moscova/Domodedovo- Chişinău. Cursele sunt efectuate de 3 ori pe zi, cu aeronava Airbus 320, oferindu-le pasagerilor siguranţă şi confort. | |
|
Total comentarii : 0 | |