Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI), Iulia Costin, promite sprijin pentru dezvoltarea întreprinderii de stat Aeroportul Internațional Liber „Mărculești”, notează un comunicat emis de MEI.
Secretarul de stat a menționat că Aeroportul Internațional Liber „Mărculești” este amplasat într-o zonă geografică, care permite transformarea aeroportului într-un centrul marfar internațional, ce va facilita schimbul de bunuri și servicii dintre Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu.
Totodată, aceasta susține că condițiile economice preferențiale, permit rezidenților Zonei Economice Libere Aeroportul Internațional Mărculești desfășurarea activităților fără aplicarea restricțiilor tarifare și netarifare ale regimului vamal.
Referindu-se la situația economico-financiară, Iulia Costin a accentuat că Aeroportul Mărculești a rezistat dificultăților economice întâlnite în ultima perioadă și colaborează intens cu partenerii de dezvoltare, identificând potențiali investitori pentru dezvoltarea aeroportului internațional și ca potențiali rezidenți ai Zonei Economice Libere.
Ghenadie Mînăscurtă, administratorul întreprinderii de stat Aeroportul Internațional Liber “Mărculești”, a comunicat că pe parcursul activității Aeroportul a reușit să restabilească infrastructura prin repararea și modernizarea acesteia, în conformitate cu cerințele internaționale.
În același timp, întreprinderea a instruit și perfecționat personalul necesar asigurării deservirii tehnice și de reparație a navelor conform standardelor internaționale pe domeniul dat de activitate.
În contextul majorării volumului de mărfuri ce tranzitează Republica Moldova, Iulia Costin a specificat că Ministerul Economiei și Infrastructurii va acorda suport privind modernizarea conexiunii feroviare pentru ca beneficiarii de servicii ale Aeroportului Internațional Liber „Mărculești” să aibă acces la toate tipurile de transport.
Menționăm că aeroportul Internaţional Liber „Mărculeşti” este situat la şase kilometri de oraşul Floreşti şi 150 de kilometri de Chişinău. A fost fondat în ianuarie 2004 pe baza unei foste unități militare sovietice, având în prezent o destinație civilă.Aeroportul are drept scop dezvoltarea transporturilor aeriene, serviciilor aeronautice, producerea industrială orientată spre export şi o activitate comercială externă.
|