15:36
Peste 100 mii pasageri transportaţi de Air Moldova în luna august

Luna august 2014 aduce în palmaresul companiei aeriene "Air Moldova" un nou record. Astfel, pentru prima dată în istoria sa, compania a reuşit să transporte timp de o lună peste 100 mii de pasageri sau, mai exact, 109 mii pasageri. Aceasta reprezintă o creştere de 58% faţă de aceeaşi perioada a anului 2013.

Totodată, transportînd circa 57 mii pasageri doar din Republica Moldova, Air Moldova a reuşit să atingă în luna august o cotă de piaţă pe Aeroportul International Chişinău de 53%, sau cu 10 puncte procentuale mai mult faţă de anul trecut.

Per total, în primele 8 luni ale anului, compania Air Moldova a transportat 524 mii pasageri, fiind în creştere cu 170 mii pasageri (+48%) în raport cu aceeaşi perioada a anului 2013. In acelaşi timp, Air Moldova a transportat peste 22 mii de pasageri transfer prin Aeroportul Internaţional Chişinău, sau cu o creştere de 70 la suta.

Transportatorul naţional ”Air Moldova" operează curse directe către 25 de destinaţii: Antalya, Atena, Barcelona, Bodrum, Bologna, Bucureşti, Dublin, Frankfurt, Heraklion, Istanbul, Kiev, Larnaca, Lisabona, Londra, Milano, Moscova, Nijnevartovsk, Paris, Roma, Sankt-Petersburg, Soci, Surgut, Torino, Veneţia şi Verona . Compania oferă 2 clase de deservire – Econom şi Business. Biletele pot fi procurate online pe site-ul companiei, la oficiile Air Moldova, precum şi la agenţiile autorizate din ţară şi de peste hotare.

Vizualizări: 713 | Adăugat de: CristianMLD | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar